Recent, am descoperit unul dintre cele mai interesante restaurante din Bucuresti. Este, de departe, cea mai buna recomandare pe care o poti face oricarei persoane dornice de senzatii unice, speciale.
Pentru ca experienta sa fie cat mai amuzanta va recomand sa mergeti intr-un grup mai mare. Asta am facut eu asa ca am ajuns la Blind Restaurant impreuna cu alti 8 prieteni. Locatia este o casa veche
http://www.blindrestaurant.ro/ de pe strada Traian, nr. 147, ceea ce inseamna ca iei masa intr-o camera nu foarte mare. Daca mergi cu o gasca de prieteni poti sa ocupi o camera intreaga asa ca veti putea sa faceti schimb de impresii, pe toata durata mesei, fara sa deranjati pe cineva.
Inainte de a lua masa esti invitat sa servesti o bautura "la lumina" in timp ce te obisnuiesti cu ideea ca urmeaza sa patrunzi intr-o camera unde este bezna totala. Apoi, esti servit cu un sort din celofan, ca metoda de precautie in cazul in care stai prost cu simturile si orientare.
Mesele sunt destul de mici, doar de 2 sau 4 persoane iar intrarea in
camera intunecata se face in sir indian, cu mainile pe umerii persoanei
din fata. "Locomotiva" este chelnerul, singurul de altfel (fiind un
restaurant mic se poate descurca) si este cel care apare si pe afisul de
promovare al profilului de facebook. Doar el poate vedea totul, cu
ajutorul unui dispozitiv cu infrarosu pe care il are pe cap. Drumul pana
in camera intunecata este usor serpuit. In momentul in care patrunzi in
camera sirul se opreste iar chelnerul ia cate o persoana si o conduce
la masa. Ti se spune unde este scaunul, masa si tacamurile. Prima
senzatie: PANICA. Este bezna totala. Iti ia putin sa te acomodezi. Prima
surpriza: Pe masa erau doar linguri si lingurite, tot ca o masura de
precauti ca sa nu te tai/ intepi.
Au mai multe meniuri din care poti alege. Noi am optat pentru meniul alb
care costa 59 de lei si contine: salata capresse, pui cu ireburi
aromate pe pat de fasole verde stropita cu lamaie si crem brulee la
desert.
Se spune ca toate simturile se intensifica atunci cand esti in
intuneric total. Ei bine, salata mi s-a parut cam sarata desi eu mananc
destul de sarat de obicei. Puiul a fost extraordinar in ciuda faptului
ca nu prea imi place fasolea verde iar lamaia o urasc. Desertul, desi a
fost bun, a fost prea dulce in ciuda faptului ca, in mod normal, mananc
baclava care este super dulce. Asa ca ce pot sa spun... pe intuneric se
pare ca mi-am schimbat gusturile :)
Fiind cu mai multi prieteni nu doar ca am putut sa vorbim dar am facut
si cateva "scamatorii". Am schimbat farfuriile intre noi, am incercat sa
ne dam seama la ce distante stam si ne-am intins mainile ca sa ne
atingem. Am vrut chiar sa turnam vin dintr-un pahar in altul... dar nu
am mai apucat. Cert este ca ne-am descurcat de minune. Nimeni nu s-a
murdarit asa ca sorturile le-am luat degeaba. Dar este mai bine sa fii
prevazator.
La inceput am privit cu scepticism oferta de a merge la un asemenea restaurant. Acum abia astept sa revin acolo.
Pentru ca restaurantul sa aiba si mai mult "lipici", pe site-ul oficial am descoperit ca vor sa inaugureze un nou stil de a lua masa: blind date la blind restaurant. Cred ca va fi super interesant!
De indata ce am ajuns acasa, ca un adevarat jurnalist, am inceput sa caut informatii despre acest tip de restaurante din toata lumea. Iata cateva lucruri interesante pe care ar trebui sa le stiti:
* conceptul a luat nastere in Zurich, la initiativa lui Jorge Spielmann, un preot orb. Cei care luau masa la el acasa obisnuiau sa isi lege esarfe la ochi pentru a empatiza cu el. Acest obicei a generat ideea asa ca, in 1999, a deschis primul Blind Restaurant. Tot stuff-ul restaurantului era format din orbi.
* In 2007 s-a deschis un restaurant asemanator si in Beijing si a avut un succes atat de mare incat s-au mai deschis altele si in Shanghai si Hong Kong. Cuplurile sunt cele care obisnuies sa ia masa cel mai des intr-un astfel de restaurant. Aici sunt populare blind date-urile, in mod special intre cei care s-au cunoscut pe internet.
* In California sunt cele mai scumpe meniuri - pot ajunge pana la 99 de dolari.
* In Montreal meniurile costa intre 30-37$ iar 5% din pretul lor este donat asociatiilor care se ocupa de nevazatori.
* In Paris exista “Dan le Noir" inca din 2004. Aici se spune ca vei avea o experienta culinara extraordinara.
Restaurantul din Bucuresti are mare priza la straini. Este, cu siguranta cea mai buna recomandare pe care o poti face unui turist, insa, inainte de toate, trebuie sa mergi TU, ca roman. Este pacat sa ajungi sau sa locuiesti in Bucuresti si sa nu bifezi o asemenea experienta.